Acasă » Vedete » Cum s-au cunoscut Speak și Ștefania. Cine a făcut primul pas la începutul relației

Cum s-au cunoscut Speak și Ștefania. Cine a făcut primul pas la începutul relației

De: Alina Nistor 29/01/2021 | 10:28

Toată lumea îi știe pe Speak și Ștefania, dar puțini sunt cei care știu când s-au cunoscut cei doi și cine a făcut primul pas.

În urmă cu mai bine de trei ani, Speak şi Ştefania au început colaborarea pe plan profesional şi petreceau din ce în ce mai mult timp împreună. Ea apăruse în piesa artistului ,”Libelula”, şi erau de nedespărţit. De atunci toată lumea își punea semne de întrebare în privința relației celor doi.

Nu de alta, dar Speak susținea pe atunci că sunt doar prieteni. Timpul, însă, a trecut… artistul și Ștefania se distrau și munceau împreună, iar până la iubire nu a fost decât un pas!

”Ne-am cunoscut printr-un prieten comun, am început să vorbim și ne-am dat seama că timpul trece foarte repede interacționând. Ne făcea plăcere să stăm de vorbă unul cu altul. Am fost zgârciți cu detaliile pentru că nu poți ieși public să îți asumi ceva, dacă nu ești sigur de ce ți se întâmplă și că este ceea ce trebuie. Eu sunt mai organizat cu lucrurile astea, și tocmai de aici a venit această zgârcenie. Când a fost să fie ceva serios și sigur, atunci am început să facem publice acele detalii pe care toată lumea le aștepta de la noi”, a declarat Speak pentru viva.ro.

Cei doi sărbătoresc în luna aprilie patru ani de relație, iar primul care a făcut primul pas în ceea ce îi privește pe cei doi a fost… Speak. Inițial, artistul și Ștefania au fost prieteni, iar ulterior acest lucru s-a concretizat într-o frumoasă poveste de dragoste. (CITEȘTE ȘI: SPEAK ȘI ȘTEFANIA SE „ANTRENEAZĂ” PENTRU GEMENI „ADEVĂRAT”)

”Primul pas l-a făcut Ștefan, el m-a abordat, însă sărutul cred că a venit din partea amândurora. A fost chimie la prima vedere, nu dragoste. Relația noastră a început foarte diferit față de cum eram amândoi obișnuiți. Ne-am văzut mai întâi defectele, ca prieteni, apoi atuurile, devenind un cuplu. Așa cum am zis de nenumărate ori principalul nostru atu este că, în primul rând, suntem cei mai buni prieteni”, a mărturisit și Ștefania.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali și care a făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată! Daniela Crudu a devenit mamă pentru a doua oară
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali și care a făcut...
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea mai fierbinte româncă! În ce fel a fost pozată de Paști
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are septicemie
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are și multe beneficii pentru organism
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are...
Devine ilegal în România. Aceste persoane NU mai pot avea PERMIS
Devine ilegal în România. Aceste persoane NU mai pot avea PERMIS
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer:...
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de...
Zi de mare sărbătoare pentru ortodoxie. Tradiții și obiceiuri în Vinerea Luminată
Zi de mare sărbătoare pentru ortodoxie. Tradiții și obiceiuri în Vinerea Luminată
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV,...
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică de Paște
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
A avut loc marea împăcare între Mădălin Ionescu și Antena. Prezentatorul revine pe micile ecrane, la 15 ani după ce a fost dat afară
A avut loc marea împăcare între Mădălin Ionescu și Antena. Prezentatorul revine pe micile ecrane,...
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a intrat în organism și a făcut această septicemie”
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a intrat în organism și...
Ce este septicemia, afecțiunea de care suferă Florin Piersic. Care sunt simptomele și cauzele ei
Ce este septicemia, afecțiunea de care suferă Florin Piersic. Care sunt simptomele și cauzele ei
×